Curtea a apreciat că articolul 6 par.1 a fost încălcat ca urmare a omisiunii Înaltei Curți de Casație și Justiție de a-l audia pe reclamant și de a administra și evalua declarația acestuia cu ocazia recursului, problemă tranșată în mod similar în Hotărârea Ion Tudor c. României din 17 decembrie 2013.
Cu valoare de principiu, Curtea a reiterat că acordarea ultimului cuvânt al inculpatului nu echivalează cu ascultarea acestuia în timpul cercetării judecătorești. În privința articolului 6 par.1 al Convenției, un rol hotărâtor în analiza ingerinței îl joacă în cauză echitabilitatea procedurii în ansamblu și rolul instanței de recurs. Astfel, când instanța de control, respectiv Î.C.C.J., este chemată să stabilească dacă o faptă îi este sau nu imputabilă inculpatului, ea nu poate face acest lucru fără a proceda la administrarea și evaluarea probelor care susțin nevinovăția acestuia. Prin urmare, regula este ascultarea inculpatului, orice excepție de la aceasta fiind de strictă interpretare.
Reclamantul, cercetat pentru infracțiunile de părăsire a locului accidentului și conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, a recunoscut inițial faptele în fața organelor de cercetare penală, însă în fața instanței a susținut că, de fapt, soția sa conducea autoturismul în momentul producerii accidentului, solicitând eliminarea primei declarații date la poliție pe motiv că aceasta a fost luată înainte de a-i fi adusă la cunoștință natura acuzației și fără să fi avut timp să-și pregătească apărarea. Reclamantul a fost condamnat de instanța de fond și achitat în apel în considerarea aceluiași material probator, context în care revenea instanței de recurs sarcina de a-l audia din nou. Dimpotrivă, aceasta l-a condamnat ținând cont de prima declarație a acestuia și nesocotind dreptul inculpatului de a fi ascultat. Aplicând principiile enunțate la situația de fapt dedusă judecății și analizând importanța care trebuia acordată primei declarații a inculpatului, Curtea a apreciat că reclamantul nu trebuia să solicite instanței de recurs să procedeze la audierea sa, cu atât mai mult cu cât acesta nu avea interes de vreme ce fusese achitat în apel, fiind necesar ca instanța să aibă rol activ sub acest aspect.
Cu titlu de daune morale, Curtea a acordat reclamantului suma de 3.000 euro.
