Înapoi Consiliul Europei sprijină un training privind finanțarea partidelor politice

Consiliul Europei sprijină un training privind finanțarea partidelor politice

Cunoștințele și abilitățile practice ale administrației electorale din Republicii Moldova au fost consolidate în urma unui training de 2 zile privind Capacitățile Comisiei Electorale Centrale și ale consiliilor electorale de circumscripție în domeniul supravegherii și controlului finanțării partidelor politice.

Peste 45 de funcționari electorali din cadrul Comisiei Electorale Centrale (CEC), în special personalul din cadrul Direcției supraveghere și control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și președinții consiliilor electorale de circumscripție din întreaga țară, au beneficiat de expertiza și cunoștințele formatorilor atât din partea Consiliului Europei cât și a CEC, care s-au axat pe supravegherea finanțării campaniei electorale în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Unul dintre obiectivele principale a fost elaborarea propunerilor de ajustare a celor două acte de călăuză ale CEC: Metodologia privind supravegherea și controlul finanțării partidelor politice și Metodologia privind supravegherea și controlul finanțării grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale care au fost elaborate în 2022 cu sprijinul Consiliului Europei.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului Consiliului Europei "Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova, faza a III-a", în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.

Comunicatul de presă

Chișinău, Republica Moldova 12-13 septembrie 2023
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page