Curtea a constat încălcarea articolului 3 al Convenției în privința obligației pozitive a statului de a asigura condiții adecvate de detenție pentru reclamantul diagnosticat cu o afecțiune psihică. Aflat în executarea unei pedepse cu închisoare de 17 ani și 6 luni, reclamantul a fost mutat frecvent de la un penitenciar la altul, petrecând în medie în spitalul penitenciar o săptămână la fiecare 2-3 luni.

În ciuda diagnosticului de tulburare delirantă primit încă de la începutul perioadei de detenție, acesta a refuzat să urmeze tratamentul psihiatric recomandat de medici și a semnalat administrației penitenciare în repetate rânduri faptul că ceilalți deținuți încercau să-l otrăvească în timpul somnului, motiv pentru care s-a autoizolat, începând să doarmă în camera de baie. Pentru a evita astfel de riscuri, reclamantul a solicitat periodic să fie mutat singur în celulă, însă toate aceste cereri au rămas fără răspuns, ANP considerând că măsura nu se justifica deoarece reclamantul nu era o persoană aflată în stare de nevoie. De asemenea, cererea acestuia de a fi supus unei expertize psihiatrice a fost respinsă.

Curtea a apreciat că art.3 impune în sarcina statelor obligația pozitivă de a proteja starea de sănătate a persoanelor private de libertate, inclusiv prin asigurarea tratamentului medical corespunzător. În situația persoanelor cu afecțiuni psihice, această obligație trebuie privită în lumina vulnerabilității crescute a acestor persoane și a riscurilor pe care viața penitenciară le implică în cazul lor. În cauză, reclamantul nu a primit consiliere și nu a fost mutat într-un spital de specialitate, Recomandările Comitetului de Miniștri Nr.R(98) 7 nefiind urmate de autorități. Acestea nu au demarat cercetări și nu au luat nicio măsură pentru a se asigura că situația particulară a reclamantului era compatibilă cu regimul penitenciar comun.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea art.3 în privința obligației pozitive a statului de a adapta condițiile de detenție nevoilor speciale ale persoanei deținute.