Curtea a constatat încalcarea articolului 3 din Convenție sub aspect procedural prin prisma faptului că ancheta efectuată cu privire la o persoană ce a pretins că a fost supusă de către jandarmi unor tratamente degradante, cu prilejul demonstrațiilor galeriei unei echipe de fotbal, nu a permis să se stabilească, într-o manieră suficient de precisă, circumstanțele în care reclamantul a suferit leziuni.

Curtea a arătat că autoritățile judiciare interne aveau obligația de a face uz de toate mijloacele posibile pentru a verifica modul în care evenimentele s-au derulat și circumstanțele exacte în care reclamantul s-a/a fost rănit. Pentru aceasta, doar un examen minuțios și detaliat al actelor imputabile reclamantului și al declarațiilor contradictorii ale jandarmilor, coroborat cu o analiză obiectivă a constatărilor medicale, ar fi putut să stabilească în ce măsură s-a folosit violența împotriva reclamantului, dacă aceaste acte au provocat leziunile sau dacă acestea au fost cauzate în alte circumstanțe.

Curtea a mai subliniat că a constatat de multe ori încălcarea articolului 3 prin prisma lipsei de independență a procurorilor militari însărcinați să efectueze urmărirea penală în cazul acuzațiilor de rele tratamente imputabile agenților statului. Deși legea ce reglementează funcționarea parchetelor și tribunalelor miliare s-a schimbat, Legea nr. 247/2005 reia, în esență, reglementarea anterioară și confirmă calitatea de ofițeri activi ai magistraților militari, asemeni jandarmilor vizați de anchetă, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din acest statut.

Cu titlu de satisfacție echitabilă statul român a fost obligat la plata sumei de 3000 de euro reprezentând daune morale și a sumei de 800 de euro reprezentând cheltuieli de judecată.