Înapoi Colaboratorii organelor de drept din Republica Moldova și-au consolidat capacitățile instituționale de identificare și atenuare a riscurilor de corupție

Colaboratorii organelor de drept din Republica Moldova și-au consolidat capacitățile instituționale de identificare și atenuare a riscurilor de corupție

În perioada 19-23 februarie 2024, Consiliul Europei, în cooperare cu Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova, a organizat o serie de sesiuni cu tema „Evaluarea și managementul riscurilor de corupție", care au reunit 80 de reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale și Serviciului Vamal.

Participanții la instruiri și-au îmbunătățit cunoștințele în domeniul evaluării riscurilor de corupție și a măsurilor de gestionare a acestora, în conformitate cu normele naționale și practicile internaționale.

Prin intermediul exercițiilor teoretice și a simulărilor, participanții au fost familiarizați cu cele mai recente practici și instrumente metodologice de identificare și evaluare a activităților expuse riscului de corupție. De asemenea, în cadrul cursurilor, colaboratorii organelor de drept au aflat tehnici noi de perfecționare a procedurilor de raportare a rezultatelor evaluării riscurilor de corupție.

Seminarele au fost organizate în cadrul proiectului „Acțiune împotriva corupției în Republica Moldova - Faza 2", finanțat de Biroul Internațional pentru Controlul Narcoticelor și Aplicarea Legii (INL) al Departamentului de Stat al SUA și implementat de Consiliul Europei.

Chișinău, Republica Moldova 19 - 23 februarie 2024
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page