Înapoi Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii au beneficiat de consultanță internațională cu privire la selecția, evaluarea și promovarea judecătorilor

Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii au beneficiat de consultanță internațională cu privire la selecția, evaluarea și promovarea judecătorilor

Consiliul Europei a organizat consultări online pentru reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu privire la aspectele conceptuale ale proiectelor de regulamente ale CSM privind selecția, evaluarea și promovarea judecătorilor.

Expertiza a fost furnizată de doi consultanți internaționali ai Consiliului Europei: Đuro Sessa, judecător și fost președinte al Curții Supreme din Croația și președinte al Asociației Internaționale a Judecătorilor, și Nina Betetto, judecătoare, fostă vicepreședintă a Curții Supreme din Republica Slovenia, fostă președintă a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE).

În cadrul interacțiunii s-a făcut un schimb de opinii și a fost acordată asistența tehnică necesară din partea experților internaționali pentru membrii CSM care lucrează la elaborarea/revizuirea regulamentelor interne referitoare la selecția, promovarea și evaluarea judecătorilor. Răspunzând la întrebările membrilor CSM, consultanții internaționali ai Consiliului Europei au împărtășit opinii în lumina standardelor și a celor mai bune practici europene relevante.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Suport pentru Reforma Justiției în Republica Moldova”.

Chișinău, Republica Moldova 22 aprilie 2024
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page