Despre proiect

Proiectul „Educație pentru democrație în Republica Moldova” este realizat de Consiliul Europei și este finanțat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în cadrul programului „Moldova: Promovarea Implicării Civice Active”. Proiectul este realizat în cooperare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în perioada 2019-2022. Bugetul total al proiectului este de 1.080.000 euro.

Scopul proiectului este de a contribui la o societate incluzivă, pașnică și democratică în Republica Moldova prin consolidarea capacității sistemului de învățământ din Republica Moldova de a dezvolta cunoștințele și competențele necesare elevilor pentru a deveni cetățeni angajați civic.

Proiectul va promova standardele Consiliului Europei în domeniul educației civice: viziune holistică privind cunoștințele, abilitățile, valorile și aptitudinile, focalizare pe dezvoltarea democratică a școlilor și integrare a experiențelor civice ale tinerilor în comunitate.

 Proiectul va susține reformele în curs de desfășurare ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și va oferi suport în:

  • Elaborarea în continuare a politicilor și cadrului metodologic pentru disciplina reconceptualizată „Educație pentru societate” în conformitate cu standardele Consiliului Europei;
  • Promovarea integrării competențelor pentru o cultură democratică în alte discipline;
  • Consolidarea capacităților instituțiilor naționale, cadrelor didactice și altor profesioniști în domeniul educației în dezvoltarea competențelor democratice la elevi și în aplicarea în practică a noilor abordări educaționale;
  • Elaborarea unei metodologii de guvernare democratică a școlilor și pilotarea ei în școli;
  • Elaborarea și publicarea materialelor informative și metodologice pentru factorii de decizie și practicienii în domeniul educației;
  • Sporirea gradului de conştientizare şi de înţelegere a rolului educației civice în societate în general.

 Contextul legal al proiectului

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova a elaborat un nou curriculum pentru disciplina „Educație pentru societate” pentru clasele V-XII care a fost introdus în clasele V și X în septembrie 2018.

Noul curriculum se bazează în mare parte pe standardele Consiliului Europei – Carta CoE privind educația pentru cetățenia democratică și educația pentru drepturile omului (EDC/HRE) și Cadrul de competențe al CoE pentru o cultură democratică și a fost dezvoltat cu sprijinul experților CoE.

Această reformă ambițioasă a curriculumului și alinierea ei la standardele CoE fac parte din procesul mai larg de modernizare și tranziție către o abordare a educației bazată pe competențe în care Moldova a fost angajată în ultimii câțiva ani.

Reforma va avea impact nu numai asupra aportului educațional sau asupra conținutului disciplinelor școlare, ci și, și mai important, asupra practicilor educaționale: metode de predare și învățare, evaluare, guvernare școlară etc. Necesită o schimbare reală a paradigmei educaționale în Republica Moldova, care ar putea fi foarte dificil de implementat.

 Ce vrem să realizăm?

 

 Noutăți

Înapoi Consiliul Europei continuă să sprijine Republica Moldova în reforma educației pentru cetățenie democratică în învățământul formal

Consiliul Europei continuă să sprijine Republica Moldova în reforma educației pentru cetățenie democratică în învățământul formal

La 6 martie, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Consiliul Europei, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova și Universitatea Pedagogică din Zurich au semnat un memorandum de colaborare pentru a consolida în continuare cooperarea între părți pentru a susține implementarea programului „Moldova: Promovarea Implicării Civice Active” (FACE II), pentru anii 2023-2026.

Proiectul Consiliului Europei „Educația pentru Democrație în Republica Moldova II” (2023-2026), care a fost lansat recent, face parte din programul FACE II. Proiectul va continua să consolideze capacitățile sistemului de învățământ din Republica Moldova de a dezvolta competențe pentru viață într-o societate democratică și incluzivă prin educația formală. În prima fază a proiectului (2019-2022), Consiliul Europei s-a axat pe sprijinirea implementării calitative a noului curriculum la disciplina „Educație pentru societate, a noului conținut și, în special, a noilor metode de predare și învățare, aliniate pe deplin la Cadrul de Referință al Competențelor pentru Cultura Democratică al Consiliului Europei.

În cadrul evenimentului, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a încurajat aprofundarea și diseminarea rezultatelor obținute în prima fază a programului „Moldova: Promovarea Implicării Civice Active” (FACE), inclusiv în ceea ce privește educația pentru cetățenie democratică în învățământul formal. „Este important să ne concentrăm și pe elemente noi cum ar fi abordarea transversală a competențelor de educație democratică prin întreg spectrul de discipline școlare”, a spus ministrul.

William Massolin, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, a declarat că factorul cheie care asigură cooperarea excelentă între Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Europei este atașamentul puternic de asumare națională a activităților proiectului. „Prima fază a proiectului a fost extrem de relevantă atât pentru nevoile grupurilor țintă, cât și pentru contextul educațional al țării. Vom consolida și mai mult cooperarea cu Ministerul Educației și Cercetării și partenerii programului FACE și vom asigura sinergii între educația formală și non-formală”, a adăugat William Massolin.

Proiectul, aflat în faza II (2023-2026), va sprijini în continuare integrarea Cadrului de Referință al Competențelor pentru Cultura Democratică al Consiliului Europei în învățământul primar, gimnazial și liceal, inclusiv în învățământ profesional tehnic, va oferi suport pentru consolidarea capacităților instituțiilor naționale de formare a cadrelor didactice și a competențelor profesionale ale profesorilor pentru viață într-o societate democratică și incluzivă, și va sprijini implementarea în școli a metodologiei de guvernare democratică.

Chisinau, Moldova 9 March 2023
  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page

   Cine sunt partenerii noștri?

Proiectul este implementat în cooperare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

 Cine sunt beneficiarii proiectului?

Profesori: grup țintă cheie; rolul lor e crucial în implementarea noului curriculum de educație civică, care introduce noi abordări de predare, învățare și evaluare și pe care mulți dintre ei le pot considera foarte provocatoare. Consolidarea susținută a capacităților și sprijinul sunt necesare pe o perioadă de timp. Acest lucru ar trebui să țină cont de problemele structurale care afectează profesia de profesor – deficit de cadre didactice, fluctuația mare a profesorilor, vârsta profesorilor, salarii mici.

Elevi: beneficiari principali; în contextul participării civice și al culturii politice scăzute a Moldovei, dar și al problemelor socio-economice mai largi, cum ar fi migrația în masă și faptul că mulți copii sunt crescuți de bunici, școlile joacă un rol central în dezvoltarea competențelor școlarilor de a fi activ și cetățeni responsabili. Școlile trebuie să dezvolte, atât abilități cognitive, cât și capacități socio-emoționale și să le ofere un cadru de valori.

ECHIPA PROIECTULUI

 

 Dumitru LAZUR, Coordonator superior de proiect  (Chișinău)

 Denis OLARU, Asistent de proiect (Chișinău)

Margareta PLATON, Senior Project Officer (Strasbourg)