Despre proiect 

Drepturile sociale reprezintă valori europene fundamentale consacrate într-o serie de angajamente formale asumate de către statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv Republica Moldova. Respectarea și promovarea drepturilor sociale sunt esențiale pentru realizarea unei democrații durabile în Republica Moldova.

Standardele Consiliului Europei în domeniul drepturilor sociale și economice sunt consacrate în Carta Socială Europeană. Comitetul European al Drepturilor Sociale supraveghează implementarea Cartei de către Statele părți prin intermediul procedurii reclamațiilor colective și a sistemului de raportare. La data de 8 noiembrie 2001, Republica Moldova a ratificat Carta Socială Europeană revizuită, acceptând 63 dintre cele 98 paragrafe. Aceasta nu a acceptat Protocolul adițional care prevede un sistem de reclamații colective.

În perioada ianuarie 2023 – decembrie 2025, Consiliul Europei va implementa proiectul „Consolidarea dreptului la muncă în Republica Moldova” (în continuare – proiect), care este primul proiect cu drepturi depline implementat de către Consiliul Europei în domeniul dreptului la muncă în Republica Moldova. Proiectul face parte din Planul de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024 și este co-finanțat de către Agenția Austriacă de Dezvoltare și Consiliul Europei.

Proiectul urmărește obiectivul general de a respecta dreptul la muncă în conformitate cu standardele internaționale, și a facilita accesul persoanelor din grupurile vulnerabile la învățământul profesional tehnic și angajarea ulterioară a acestora.

Proiectul va acorda atenție corespunzătoare priorităților stabilite în diferite documente strategice precum Strategia de dezvoltare „Educația 2030”, Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, avizul Comisiei Europene privind cererea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, dar și Strategia Cadru a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare împreună cu Parteneriatul Estic al Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

Durata proiectului: 36 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2025).

 
 

 

 Noutăți

Înapoi Interviu: Îmbunătățirea drepturilor sociale și la muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile în Republica Moldova

Interviu: Îmbunătățirea drepturilor sociale și la muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile în Republica Moldova

Grupurile vulnerabile din Republica Moldova se confruntă adesea cu discriminare pe piața muncii și pot avea acces limitat la învățământul profesional tehnic. Pentru a asigura incluziunea acestora și a le oferi oportunități egale de dobândire a competențelor și identificare a unui loc de muncă, Consiliul Europei și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, împreună cu partenerii naționali, au lansat un proiect axat pe îmbunătățirea respectării drepturilor sociale și la muncă.

În acest interviu, vom aborda subiecte cu privire la integrarea elevilor din învățământul profesional tehnic, a persoanelor din grupurile vulnerabile, modalitățile de îmbunătățire a accesului acestora la piața muncii precum și asigurarea drepturilor sociale. Prin perspectiva triangulară: sprijinul donatorilor, expertiza internațională și instituția națională de implementare, vom discut, de asemenea, despre modul în care sistemul de învățământ profesional tehnic poate deveni mai incluziv, mai sensibil la dimensiunea de gen și mai capabil să identifice și să atragă fete și băieți, precum și femei și bărbați din grupurile vulnerabile.

Unul dintre principiile-cheie ale Agenției Austriece pentru Dezvoltare în cooperarea cu Republica Moldova este "Nimeni nu este lăsat în urmă". În acest sens, ce poate fi făcut atât prin intermediul proiectului nostru "Consolidarea dreptului la muncă în Republica Moldova", cât și de către autoritățile naționale pentru a integra mai bine grupurile vulnerabile, minoritățile etnice, persoanele cu dizabilități și persoanele din zonele rurale pe piața muncii? Cum va afecta acest lucru forța de muncă și condițiile de muncă?

Gunther Dr. Zimmer, șeful Agenției Austriece pentru Dezvoltare în Republica Moldova: "Nimeni nu este lăsat în urmă " este abordarea Agenției Austriece pentru Dezvoltare în oferirea suportului prin intermediul proiectelor pentru transformarea sistemului  ocupării forței de muncă. Această abordare nu presupune crearea de noi programe, ci reformarea sistemului existent pentru a fi mai adaptabil și mai receptiv la nevoile oamenilor și pentru a se conforma mai rapid la condițiile pieței muncii care sunt permanent în schimbare. Scopul este de a dezvolta un sistem mai adaptat și mai receptiv la nevoile persoanelor de toate vârstele care doresc ajutor și sprijin pe parcursul lor profesional - în special a persoanelor cu afecțiuni de sănătate, persoanelor cu dizabilități și altor persoane dezavantajate pe piața muncii. Doar lucrând împreună cu autoritățile naționale, societatea civilă, partenerii de dezvoltare și având încredere unii în ceilalți, pentru a pune principiile centrate pe persoană în prim-plan și pentru a gândi dincolo de limitele organizaționale, putem crea mediul care să aibă un impact durabil asupra celor care se confruntă cu inegalități și rămân în afara pieței muncii.

Cum vedeți contribuția proiectului  la îmbunătățirea dreptului la muncă în Republica Moldova? Care este soluția ca proiectul să asigure o implementare eficientă și sustenabilitate?

Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale: Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat reforme ambițioase ale instituțiilor pieței muncii. Am acordat Inspectoratului Muncii mai multe competențe, cum ar fi organizarea vizitelor inopinate și aplicarea sancțiunilor. Pe de altă parte, vom avea nevoie de personal instruit și competent, proceduri interne mai clare, digitalizare și o comunicare mai bună cu angajatorii și societatea. Lucrăm și la îmbunătățirea performanței Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a ajunge mai bine la cetățeni, în special la grupurile vulnerabile, și pentru a-i ajuta să acceseze piața muncii. Suntem recunoscători pentru acest nou proiect, care va oferi sprijin esențial și țintit în domenii cheie pentru a ne asigura că putem avansa cu aceste planuri ambițioase.

Pentru asigurarea implementării eficiente și sustenabilității proiectului, este important să se asigure o consultare suficientă și o acceptare largă a noilor procese interne la etapa de dezvoltare a acestora. Personalul care beneficiază de diferite activități ale proiectului (cum ar fi instruiri/vizite de studiu, exerciții practice) trebuie să transmită treptat cunoștințele acumulate colegilor lor. Accentul ar trebui să fie, de asemenea, pe fundamentarea sistemelor durabile, inclusiv învățare electronică și sisteme interne de instruire și evaluare, cu flexibilitatea de a fi ajustate în timp.

Cum vizează și sprijină proiectul persoanele din grupurile vulnerabile pentru a le asigura accesul facilitat la învățământul profesional tehnic și angajarea ulterioară a acestora? În plus, ce instrumente veți folosi  pentru a asigura impactul general și sustenabilitatea a proiectului?

Margarita Galstyan, manageră de proiect, Departamentul Drepturilor Sociale, Consiliul Europei: Proiectul "Consolidarea dreptului la muncă în Republica Moldova" implementat de către Consiliul Europei are o abordare orientată către susținerea persoanelor din grupurile vulnerabile, asigurându-le accesul facil la învățământul profesional tehnic și angajarea ulterioară a acestora.  Această abordare implică o combinare de campanii de informare, colaborare cu instituțiile de învățământ profesional tehnic și implicare a autorităților naționale relevante. Prin campanii de informare, ne propunem să creștem gradul de conștientizare în rândul grupurilor vulnerabile cu privire la oportunitățile oferite de programele de învățământ profesional tehnic. Aceasta include furnizarea de informații despre beneficiile obținerii abilităților profesionale, evidențierea sprijinului disponibil și abordarea eventualelor obstacole cu care se pot confrunta persoanele în căutarea unui loc de muncă. Vom lucra îndeaproape cu instituțiile de învățământ profesional tehnic, precum și cu reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Educației și Cercetării, pentru a dezvolta programe adaptate care să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor din grupurile vulnerabile și tinerilor care nu sunt în educație, angajare și formare (în continuare NEET). Acest lucru poate implica adaptarea curriculumului și a metodelor de predare, furnizarea de servicii suplimentare de suport sau facilitarea accesului la stagii de practică și oportunități de plasare în câmpul muncii.

Pe lângă intervențiile țintite, ne vom implica activ în promovarea reformelor în domeniul dreptului la muncă și accesului la piața muncii pentru persoanele cu dizabilități și grupurile vulnerabile. Acest lucru include furnizarea de expertiză juridică și analize, oferirea de recomandări privind legislația relevantă pe baza standardelor internaționale, cum ar fi Carta Socială Europeană și jurisprudența Comitetului European a Drepturilor Sociale. Vom organiza conferințe, seminare și discuții cu diverse părți interesate pentru a promova dialogul și stimula schimbări pozitive în domeniu.

Pentru a asigura impactul general și sustenabilitatea  proiectului, vom implementa un sistem robust de monitorizare și evaluare. Vom evalua implementarea activităților și identifica eventualele provocări sau obstacole întâmpinate. Vom căuta activ feedback de la participanți, instituțiile partenere și părțile interesate pentru a îmbunătăți continuu eforturile noastre și a face ajustările necesare.

Angajamentul nostru rămâne ferm în sprijinirea persoanelor din grupurile vulnerabile și în identificarea rezultatelor pozitive în ceea ce privește accesul la învățământul profesional tehnic și angajarea ulterioară a acestora. Credem în puterea îmbunătățirii continue și a colaborării pentru a obține o schimbare durabilă.

Ce sinergii anticipați între proiectul "Îmbunătățirea dreptului la muncă  în Republica Moldova" și sectorul educației și cercetării din Republica Moldova în ceea ce privește șansele tinerilor NEET și a persoanelor din grupurile vulnerabile de a accesa instituțiile de învățământ profesional tehnic? Cum anticipați ca activitățile și rezultatele proiectului să contribuie la dezvoltarea unei forțe de muncă calificate în țară?

Galina Rusu, Secretară de stat la Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova: Pe dimensiunea de capacitare a sistemului de învățământ profesional tehnic, în vederea sporirii respectării dreptului la muncă în conformitate cu standardele internaționale și facilitării accesului persoanelor din grupurile vulnerabile la învățământul profesional tehnic și în câmpul muncii, proiectul „Consolidarea dreptului la muncă în Republica Moldova“ preconizează să obțină rezultate importante, cum ar fi crearea unei "Rețele naționale pentru integrarea tinerilor NEET în sistemul de învățământ profesional tehnic " și îmbunătățirea cunoștințelor despre necesitățile femeilor/fetelor și elevilor din grupurile vulnerabile care sunt deja incluși în sistemul de învățământ profesional tehnic.

Odată ce această rețea va fi creată, vom lucra împreună cu partenerii de proiect pentru a dezvoltarea mecanismelor de interacțiune cu tinerii NEET, copiii/tinerii din grupurile vulnerabile, femei și fete, pentru a identifica modalități de a face sistemul de învățământ profesional tehnic mai atractiv pentru aceștia. Dezvoltarea și implementarea unei strategii de comunicare va juca un rol crucial în furnizarea eficientă a informațiilor specifice despre sistemul de învățământ profesional tehnic persoanelor din grupurile vulnerabile, în special femeilor/fetelor și tinerilor NEET.

Pentru a cunoaște mai bine necesitățile instituționale și mai specifice ale sistemului de învățământ profesional tehnic, cu sprijinul proiectului, vom crea o hartă interactivă a instituțiilor de învățământ profesional tehnic (gimnazii și licee), cu informații despre specializări, locații, facilități oferite grupurilor defavorizate, în special femeilor/fetelor, durata studiilor și angajarea ulterioară. Acest efort esențial orientat către sistemul de învățământ profesional tehnic va include și acțiuni menite să consolideze capacitățile cadrelor didactice și serviciilor de suport în ceea ce privește prezența elevilor cu cerințe speciale în cadrul sistemului de învățământ profesional tehnic.

Aceste activități se pliază cu prioritățile Ministerului Educației și Cercetării și avem certitudinea ca vor face sistemul de învățământ profesional tehnic mai atractiv, mai inclusiv, si mai sensibil la aspectul echitate, asigurând tuturor cetățenilor dreptul la formare profesională și la muncă.

 

  • Diminuer la taille du texte
  • Augmenter la taille du texte
  • Imprimer la page

 Cine sunt partenerii noștri?

Proiectul este implementat în cooperare cu Comisia parlamentară „Comisia protecţie socială, sănătate și familie”, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul de Stat la Muncii, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (și subdiviziunile teritoriale), Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova, Oficiul Avocatului Poporului, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, instituțiile de învățământ profesional tehnic selectate.

 Cine sunt beneficiarii proiectului?

De acest proiect va beneficia personalul din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii; profesioniști din domeniul juridic (judecători, avocați); reprezentanți ai Instituției naționale a drepturilor omului și ai societății civile specializați în oportunități egale; reprezentanți ai sindicatelor, conducerea, profesorii și studenții instituțiilor de  învățământ profesional tehnic; persoane din grupurile vulnerabile/defavorizate, în special, persoanele cu dizabilități, persoane de etnie romă, femei de etnie romă, tineri NEET. Beneficiarii finali constituie populația generală, care beneficiază de consolidarea protecției dreptului la muncă.

 


 

ECHIPA PROIECTULUI

Oxana JIOARA

Coordonatoare superioară de proiect,

Oficiul Consiliului Europei la Chișinău

Oxana.jioara@coe.int 

Eugen CHIHAI

Coordonator de proiect,

Oficiul Consiliului Europei la Chișinău

Eugen.chihai@coe.int

Elena SCURTU

Asistentă de proiect,

Oficiul Consiliului Europei la Chișinău

Elena.scurtu@coe.int