Sexualitatea este o parte integrantă a vieții umane. Copiii și tinerii au dreptul să primească informații fiabile, fundamentate științific și cuprinzătoare cu privire la acest subiect. Educația sexuală în școli este însă o chestiune sensibilă. Încă de la introducerea acesteia pentru prima dată în programele de învățământ ale școlilor din Europa, în anii 1970, părinți, lideri religioși și politicieni s-au contrazis, adesea în dezbateri foarte polarizate, în legătură cu cât de mult și ce anume ar trebui să se predea și la ce vârstă.
Numeroase state membre ale Consiliului Europei au făcut progrese considerabile în ultimele decenii în direcția asigurării unei astfel de educații și a îmbunătățirii conținutului său, astfel încât aceasta să depășească aspectele legate de biologie și de reproducere și să înzestreze în mod real copiii cu cunoștințe despre corpurile și despre drepturile lor, precum și să îi informeze cu privire la egalitatea de gen, la orientarea sexuală, la identitatea de gen și la relațiile interumane sănătoase (o abordare adesea cunoscută sub denumirea de „educație sexuală cuprinzătoare”).
O rezistență reînnoită față de educația sexuală
În pofida dovezilor copleșitoare privind faptul că o educație sexuală cuprinzătoare este în beneficiul copiilor și al societății în ansamblu, ne confruntăm în prezent cu o opoziție reînnoită față de asigurarea educației sexuale obligatorii în școli. Această rezistență ilustrează adesea o opoziție mai largă față de realizarea deplină a drepturilor fundamentale ale anumitor grupuri, în special ale femeilor, ale persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersex (LGBTI) și, într-o anumită măsură, ale copiilor înșiși, pe motiv că o astfel de educație ar amenința valorile tradiționale și religioase.
În 2019, un grup de cetățeni a prezentat în Parlamentul Poloniei un proiect de lege intitulat „Stop pedofiliei”. Acesta prevede introducerea unor sancțiuni severe – inclusiv posibile pedepse privative de libertate – pentru orice persoană care, acționând într-un context educațional sau în incinta unei școli, „promovează sau aprobă implicarea unui minor într-un raport sexual sau în orice alt tip de act sexual”. Mi-am exprimat profunda îngrijorare cu privire la faptul că legea în cauză ar putea fi folosită pentru a incrimina efectiv furnizarea de educație sexuală elevilor. Mai recent, președintele Poloniei, care candida pentru un al doilea mandat, a făcut o promisiune de campanie potrivit căreia, în esență, va interzice predarea în școli a aspectelor legate de LGBT în cadrul orelor de educație sexuală. Anul trecut, la Birmingham (Marea Britanie), comunitățile religioase și părinții au organizat proteste în fața unor școli care ofereau elevilor lor informații privind relațiile între persoane de același sex și aspecte legate de persoanele transgen. Adoptarea recentă, în iunie 2020, de către Parlamentul României, a unei legi care abrogă dispozițiile privind includerea obligatorie a educației sexuale cuprinzătoare în programele școlare este încă un exemplu al acestei opoziții reînnoite față de dreptul copiilor la educație sexuală. Această modificare a apărut după adoptarea, la începutul anului 2020, a unui act normativ care introducea o astfel de educație sexuală obligatorie în școli, o evoluție care a fost etichetată de organizațiile religioase drept „un atentat asupra inocenței copiilor”.
În Italia, astfel cum a remarcat Grupul de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO), care monitorizează punerea în aplicare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), inițiativa din 2015 a guvernului de a pregăti „Orientări naționale pentru educația în școli privind afectivitatea, sexualitatea și sănătatea reproducerii” a fost oprită din cauza rezistenței crescânde față de educația sexuală și a stigmatizării celor care participă la aceasta, stigmatizare care este adesea canalizată prin campanii de dezinformare cu privire la conținutul acestui tip de educație. În prezent, în regiunea autonomă Murcia din Spania, părinții pot opta pentru neparticiparea copiilor lor la anumite cursuri predate de cadre didactice externe, în cazul în care consideră că subiectul sau furnizorii nu sunt în concordanță cu opiniile lor cu privire la anumite chestiuni. Acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra accesului copiilor respectivi la educație privind sexualitatea și relațiile interumane, deoarece cursurile privind acest subiect, precum și alte subiecte legate de educația în domeniul drepturilor omului, sunt adesea furnizate de actori externi, în contextul programei școlare obișnuite.
Demontarea miturilor privind educația sexuală cuprinzătoare
Pe întregul continent s-au înmulțit campaniile prin care se diseminează informații distorsionate sau false cu privire la programele de educație sexuală existente. Autorii acestor campanii au prezentat educația sexuală drept sexualizare a copiilor de la o vârstă fragedă, „propagandă în favoarea homosexualității”, răspândirea „ideologiei de gen” și privarea părinților de dreptul lor de a-și educa copiii în conformitate cu propriile valori și convingeri. Dezinformarea cu privire la conținutul real al programei de învățământ este răspândită în mod deliberat pentru a-i speria pe părinți.
Este momentul ca situația să fie clarificată. UNESCO a precizat obiectivele educației sexuale ca fiind „predarea și învățarea despre aspectele cognitive, emoționale, fizice și sociale ale sexualității. Scopul său este de a înzestra copiii și tinerii cu cunoștințele, competențele, atitudinile și valorile care îi vor ajuta: să își asigure sănătatea, bunăstarea și demnitatea; să dezvolte relații sociale și sexuale bazate pe respect; să țină seama de modul în care alegerile lor le afectează propria bunăstare și pe cea a altora; să înțeleagă și să își asigure protecția drepturilor lor pe tot parcursul vieții.”
Contrar celor susținute de persoanele care se opun educației sexuale, cercetările efectuate la nivel național și internațional au demonstrat beneficiile unei educații sexuale cuprinzătoare, inclusiv: întârzierea debutului activității sexuale, reducerea asumării de riscuri, creșterea utilizării mijloacelor de contracepție și atitudini îmbunătățite în ceea ce privește sănătatea sexuală și reproductivă.
În prezent, educația sexuală în școli este cu atât mai necesară cu cât, în majoritatea cazurilor, copiii pot obține – și obțin – informații prin alte mijloace, în special prin intermediul internetului și al platformelor de comunicare socială. Deși acestea pot fi surse de informații utile și adecvate, ele pot, de asemenea, să transmită o imagine distorsionată a sexualității și să nu furnizeze informații cu privire la aspectele emoționale și la cele referitoare la drepturile legate de sexualitate. Prin intermediul site-urilor web sau al platformelor de comunicare socială, copiii pot avea de asemenea acces la informații inexacte din punct de vedere științific, de exemplu în ceea ce privește contracepția.
Este util să se sublinieze că educația sexuală în școli vine ca o completare la ceea ce poate fi împărtășit de părinți acasă, iar nu ca un substitut al informațiilor respective. Aceasta nu poate fi însă lăsată în întregime la latitudinea familiilor. În care alt domeniu al științei am lăsa educația copiilor noștri exclusiv pe seama internetului sau a familiilor?
O educație sexuală cuprinzătoare este un instrument puternic de combatere a violenței, a abuzului și a discriminării, precum și de promovare a respectului pentru diversitate
Beneficiile educației sexuale, atunci când aceasta este una cuprinzătoare, depășesc cu mult informațiile privind riscurile legate de reproducere și de sănătate asociate cu sexualitatea.
Educația sexuală este esențială pentru prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor, a violenței sexuale și a exploatării sexuale. Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote) impune statelor să „se asigur[e] că toți copiii primesc, în cadrul învățământului primar și secundar, informații cu privire la riscurile exploatării sexuale și abuzurilor sexuale, precum și cu privire la mijloacele prin care se pot apăra, în funcție de nivelul lor de dezvoltare”. Comitetul de la Lanzarote, responsabil cu monitorizarea punerii în aplicare a convenției, a subliniat, de exemplu, că mediul școlar este în mod special adecvat pentru a informa cu privire la problema larg răspândită a abuzului sexual asupra copiilor în cadrul familial sau în „cercul de încredere” al acestora.
Importanța educației sexuale în a-i împiedica pe copii să cadă pradă infractorilor sexuali online a fost evidențiată în perioada de izolare din cauza pandemiei de COVID-19. Așa cum a subliniat Comitetul de la Lanzarote, în această perioadă, copiii au devenit din ce în ce mai vulnerabili la ademenirea online (online grooming), la extorcarea sexuală, la hărțuirea pe internet sau la alte forme de exploatare sexuală facilitate de tehnologiile informației și comunicațiilor. Comitetul a solicitat statelor să intensifice campaniile de informare privind riscurile și drepturile copiilor în mediul online, precum și serviciile de consiliere și de sprijin. În acest context, am remarcat cu interes că în unele țări, precum Estonia, educația sexuală a continuat să fie furnizată în cadrul învățământului online.
De asemenea, educația sexuală este esențială pentru a preveni violența bazată pe gen și discriminarea împotriva femeilor. Prin urmare, aceasta ar trebui să contribuie, încă din primele etape ale educației, la transmiterea unor mesaje puternice în favoarea egalității între femei și bărbați, prin promovarea rolurilor de gen lipsite de stereotipuri, prin educarea cu privire la respectul reciproc, la consimțământul privind întreținerea de relații sexuale, la soluționarea pașnică a conflictelor în relațiile interpersonale și la respectarea integrității personale, astfel cum se prevede în Convenția de la Istanbul.
Educația sexuală este, de asemenea, un context ideal pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la sănătatea sexuală și reproductivă și la drepturile femeilor, inclusiv accesul la mijloace moderne de contracepție și la avort în condiții de siguranță. Cercetările efectuate în Europa sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) indică faptul că rata natalității în rândul adolescentelor tinde să fie mult mai mare în țări precum Bulgaria și Georgia, unde nu au fost instituite programe obligatorii de educație sexuală cuprinzătoare. Sarcina timpurie poate nu doar să fie foarte dăunătoare pentru sănătatea fetelor adolescente, ci și să aibă ca rezultat limitări serioase ale oportunităților educaționale ale acestora.
Programele de educație sexuală existente tind adesea să excludă complet persoanele LGBTI și aspectele legate de aceste persoane sau chiar să le stigmatizeze. Tinerii LGBTI se confruntă însă adesea cu intimidarea în școală și sunt expuși unui risc mai mare de a se automutila sau de a se sinucide din cauza respingerii orientării lor sexuale de către societate. La fel ca toți ceilalți copii, aceștia ar trebui să beneficieze de o educație sexuală cuprinzătoare care să răspundă nevoilor lor. Prin urmare, educația sexuală trebuie să includă informații relevante pentru ei, exacte din punct de vedere științific și adecvate vârstei. Aceasta înseamnă a-i ajuta pe copii să înțeleagă orientarea sexuală și identitatea de gen și să înlăture miturile și stereotipurile comune referitoare la persoanele LGBTI.
Prin faptul că furnizează informații factuale, care nu stigmatizează, cu privire la orientarea sexuală și la identitatea de gen ca fiind un aspect al dezvoltării umane, educația sexuală cuprinzătoare poate contribui la salvarea de vieți. Aceasta poate contribui la combaterea homofobiei și a transfobiei, în școli și în afara acestora, precum și la crearea unui mediu de învățare mai sigur și mai favorabil incluziunii pentru toți.
Copiii și tinerii au dreptul să beneficieze de o educație sexuală cuprinzătoare
Organismele internaționale din domeniul drepturilor omului au stabilit că copiii și tinerii au dreptul de a beneficia de o educație sexuală cuprinzătoare, exactă, fundamentată științific și sensibilă din punct de vedere cultural, bazată pe standardele internaționale existente. Printre acestea se numără Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, Convenția ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și, la nivel european, Carta socială europeană și convențiile de la Lanzarote și de la Istanbul menționate anterior.
Dreptul de a beneficia de o educație sexuală cuprinzătoare derivă dintr-o serie de drepturi protejate, cum ar fi dreptul de a nu suferi violențe sau discriminări, dreptul la cel mai înalt standard realizabil de sănătate mintală și fizică, dar și dreptul de a primi și de a transmite informații și dreptul la educație de calitate și favorabilă incluziunii, inclusiv la educație în domeniul drepturilor omului. Într-un raport din 2010 privind educația sexuală, Raportorul special al ONU privind dreptul la educație a subliniat că „educația sexuală ar trebui considerată un drept în sine și ar trebui corelată în mod clar cu alte drepturi, în conformitate cu principiul interdependenței și indivizibilității drepturilor omului”. Necesitatea unei educații sexuale este de asemenea recunoscută în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizației Națiunilor Unite și este necesară realizarea mai multor obiective incluse în această agendă.
Măsuri-cheie pentru îmbunătățirea furnizării unei educații sexuale cuprinzătoare
O educație sexuală cuprinzătoare este parte a unei educații de calitate. Astfel, aceasta ar trebui să fie prevăzută de lege, obligatorie și integrată în sistemul de învățământ începând din primii ani de școală. Este îngrijorător faptul că, potrivit unui sondaj din 2018, educația sexuală era obligatorie în doar 11 dintre cele 22 de state membre ale Consiliului Europei care au participat la acesta.
Persoanele care se opun educației sexuale pledează adesea pentru un drept al părinților de a renunța, în numele copiilor lor, la participarea acestora la educația sexuală obligatorie. Standardele internaționale în domeniul drepturilor omului privind dreptul la libertatea de religie sau de convingere nu dau însă părinților dreptul de a-i retrage pe copii de la cursurile de educație sexuală în cadrul cărora se transmit informații relevante într-un mod obiectiv și imparțial, așa cum s-a subliniat și într-un document tematic privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente ale femeilor, publicat de Biroul nostru în 2017. Astfel, am aflat cu plăcere că, în ianuarie 2020, guvernul Țării Galilor a eliminat posibilitatea părinților de a-și împiedica copiii să participe la cursuri privind sexualitatea și relațiile favorabile incluziunii care fac parte din programa de învățământ.
Programele de învățământ și metodele de predare trebuie să fie adaptate la diferitele etape de dezvoltare a copiilor și să țină seama de capacitatea lor de evoluție. Orientările tehnice internaționale privind educația sexuală ale UNESCO din 2018 acoperă o serie de grupe de vârstă, de la 5-8 de ani până la 15-18+ ani. Așa cum s-a subliniat în Orientările tehnice ale UNESCO, este esențial pentru copii să învețe despre sexualitate și despre comportamentele sexuale mai sigure înainte să devină activi din punct de vedere sexual, astfel încât să fie pregătiți în mod adecvat pentru relații sănătoase și consensuale. UNESCO recomandă, de asemenea, utilizarea unor abordări participative și centrate pe elev, care să le permită copiilor să își dezvolte gândirea critică.
Informațiile furnizate copiilor ca parte a educației sexuale trebuie să fie relevante și să se bazeze pe date științifice și pe standardele în domeniul drepturilor omului. Educația sexuală nu ar trebui să includă judecăți de valoare sau să perpetueze prejudecăți și stereotipuri. Comitetul european pentru drepturile sociale a subliniat că „educația privind sănătatea sexuală și reproductivă trebuie să fie oferită elevilor fără niciun fel de discriminare” și că aceasta nu ar trebui să fie folosită „ca instrument de consolidare a unor stereotipuri înjositoare și de perpetuare a unor prejudecăți care contribuie la excluderea socială a grupurilor marginalizate în mod tradițional și a altor persoane care se confruntă cu discriminări înrădăcinate și cu alte forme de dezavantaje sociale care au ca efect negarea demnității lor umane”. De asemenea, programele școlare privind educația sexuală ar trebui să fie evaluate și revizuite periodic, pentru a se asigura faptul că acestea sunt exacte și răspund nevoilor existente.
Este esențial să se ofere familiilor informații exacte cu privire la ce anume implică – și la ce nu implică – în realitate educația sexuală și să se explice beneficiile pentru toți, nu doar pentru copii. În mod evident, pentru ca educația sexuală să fie acceptată și pusă în aplicare cu succes, aceasta ar trebui să țină seama de mediile culturale și religioase ale comunităților și ale părinților. Prin urmare, școlile ar trebui să fie sprijinite să se implice alături de aceștia, inclusiv, după caz, împreună cu liderii religioși, și să țină seama de opiniile acestora atât timp cât ele nu contrazic înseși obiectivele educației sexuale, interesul superior al copilului sau standardele în domeniul drepturilor omului.
Este importantă consultarea și implicarea tinerilor înșiși, în primul rând, pentru a se asigura faptul că conținutul educației furnizate acestora este relevant și adaptat la nevoile lor. Învățarea colegială (peer learning) poate avea un rol important. De exemplu, la sfârșitul anului 2019, Ministerul Educației din Ucraina a decis să introducă programe de formare în materie de educație colegială pentru educația sexuală și pentru prevenirea HIV în școli, care urmează să fie furnizate de o organizație internațională de tineret.
O educație sexuală cuprinzătoare ar trebui să fie asigurată și pentru copiii și tinerii neșcolarizați. Acest lucru este deosebit de relevant pentru copiii și tinerii cu dizabilități, dintre care, din păcate, mulți nu au încă acces la sistemul tradițional de învățământ. Sexualitatea lor tinde să fie ignorată sau chiar percepută ca fiind dăunătoare și, prin urmare, aceștia sunt adesea lipsiți de orice acces la informații adecvate cu privire la sexualitate și la relațiile interumane, în pofida vulnerabilității lor crescute la abuzuri sexuale și la exploatare sexuală. Educația sexuală online poate fi un instrument util pentru copiii neșcolarizați, cu condiția ca aceștia să aibă acces la spații digitale sigure și favorabile incluziunii.
În sfârșit, este de o importanță crucială ca profesorii să beneficieze de formare specializată adecvată și de sprijin pentru predarea în cadrul educației sexuale cuprinzătoare, chiar dacă o parte a procesului de predare este realizat de către actori externi. Integrarea formării privind educația sexuală în programele de formare periodică a cadrelor didactice, astfel cum s-a procedat în Estonia și în Finlanda, este o modalitate eficace de a se asigura faptul că toate cadrele didactice sunt pregătite în mod adecvat. Furnizarea educației sexuale de către școli ar trebui, de asemenea, să fie monitorizată și evaluată îndeaproape și în mod regulat.
Având în vedere creșterea provocărilor și a rezistenței la educația sexuală, este foarte necesară o conducere politică puternică, pentru a reaminti societății că accesul la o educație sexuală cuprinzătoare este un drept al omului și că aceasta este în beneficiul tuturor. Educația sexuală înseamnă a-ți cunoaște propriile drepturi și a respecta drepturile celorlalți, despre a-ți proteja sănătatea și despre a adopta o atitudine pozitivă față de sexualitate și de relațiile interumane. Ea înseamnă, de asemenea, dobândirea unor deprinderi de viață valoroase, cum ar fi încrederea în sine, gândirea critică și capacitatea de a lua decizii în cunoștință de cauză. În mod evident, nu este nimic în neregulă cu acest lucru.
Dunja Mijatović
Referințe utile:
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Issue Paper on women’s sexual and reproductive health and rights in Europe (Document tematic privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeilor și drepturile aferente ale acestora în Europa) (2017)
Comitetul părților la Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale (Comitetul de la Lanzarote), 2nd implementation report, Protection of children against sexual abuse in the circle of trust (Al doilea raport privind punerea în aplicare, Protecția copiilor împotriva abuzurilor sexuale în cercul de încredere), 31 ianuarie 2018
UNESCO, International technical guidance on sexuality education, An evidence-informed approach, (Orientări tehnice internaționale privind educația sexuală, O abordare bazată pe date concrete), ediție revizuită (2018)
UNESCO, Switched on: Sexuality education in the digital space, Technical Brief (Pornit: Educația sexuală în spațiul digital, sinteză tehnică), 2020
Organizația Mondială a Sănătății, Biroul Regional pentru Europa, Sexuality education in Europe and Central Asia: state of the art and recent developments. An overview of 25 countries (Educația sexuală în Europa și în Asia Centrală: situația actuală și evoluțiile recente. Prezentare generală a 25 de țări) (2018)
Organizația Mondială a Sănătății, Biroul Regional pentru Europa și Centrul federal german pentru educație în domeniul sănătății (BZgA), Standards in sexuality education (Standarde în educația sexuală) (2010)
Comitetul ONU pentru drepturile copilului: General comment No. 20 (2016) on the implementation of the rights of the child during adolescence [Observația generală nr. 20 (2016) privind punerea în aplicare a drepturilor copilului în perioada adolescenței]
Report of the United Nations Special Rapporteur on the right to education to the General Assembly (Raport prezentat Adunării Generale de Raportorul special al ONU privind dreptul la educație), 2010