La 21.04.2015 CtEDO a făcut publică hotărârea în cauza Pisari c. Moldovei și Rusiei. În speţă, reclamanți sunt Simion Pisari și Oxana Pisari. În fața Curții, reclamanții invocând articolul 2 din Convenţie, dreptul la viață, s-au plâns că feciorul acestora a fost ucis de agenții statului în timp ce a trecut cu automobilul printr-un punct de control a forţelor de menţinere a păcii amplasat lîngă regiunea transnistreană şi că autoritățile au eșuat să efectueze o investigație efectivă a morții acestuia.
În cadrul observațiilor pe marginea admisibilității și fondului cauzei, reclamanții au statuat că nu intenționează să mențină cererea înaintată împotriva Republicii Moldova, deoarece ei consideră că autoritățile moldovenești nu sunt responsabile pentru omorului fiului său și că au întreprins toate măsurile rezonabile pentru investigarea circumstanțelor incidentului.
Curtea a constatat, în unanimitate, că Federația Rusă a încălcat articolul 2 din Convenție, sub aspect material și sub aspect procedural. Ea a constatat că Vadim Pisari a fost ucis de una din împușcăturile efectuate din mitralieră de către un soldat rus. Curtea a fost de acord că scopul împușcăturii a fost de a reține șoferul automobilului care nu s-a oprit la semnul STOP. Corespunzător, acțiunea soldatului rus a fost întreprinsă în scopul efectuării unei rețineri legale în sensul articolului 2 § 2 din Convenție. Totuși, Curtea urma să examineze dacă folosirea forței în realizarea scopului urmărit a fost absolut necesară în circumstanțele din speță. Curtea nu a fost convinsă că soldatul rus care a efectuat împuşcăturile a riscat să fie lovit de automobil și, corespunzător, a constatat lipsa vreunui indiciu de pericol în acțiunile șoferului Vadim Pisari, dacă era lăsat să plece.
Chiar dacă se presupunea că acțiunile lui Vadim Pisari erau potențial periculoase, Curtea nu a considerat că nivelul pericolului impunea ca acesta să fie oprit imediat prin foc de armă. De asemenea, aparent aproximativ la un kilometru distanță se afla un post de poliție, ce putea fi alertat de către soldaţii ruşi.
În concluzie, Curtea nu a fost convinsă că folosirea forței a fost necesară pentru efectuarea unui arest în sensul articolului 2 § 2 din Convenție. În final, Curtea a notat că autoritățile ruse nu au implicat reclamanții în investigarea circumstanțelor omorului fiului său. Reclamaților nu li s-a permis să exercite vreun drept procedural și nu au fost informați despre încetarea procedurilor împotriva soldatului rus care a efectuat împuşcăturile. În speță, reclamanții au avut un interes serios și legitim față de investigația efectuată de către autoritățile ruse, ce putea fi realizat prin acordarea statutului corespunzător în procedurile respective.
Curtea a radiat cererea de pe rol, în partea în care se referă la Republica Moldova, în temeiul articolului 37 § 1 (a) din Convenție.
Curtea a acordat reclamanților 35000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 5580 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli, sume ce urmează a fi plătite de Federația Rusă.
