Articolul 28 din Convenția de la Oviedo (referitor la "dezbaterea publică") a fost redactat cu convingerea că urmărirea și punerea în aplicare a evoluțiilor din domeniul biomediei nu sunt chestiuni care privesc doar experții sau autoritățile, ci întreaga societate.

Respectul pentru interesele și opiniile publicului reprezintă o piatră de temelie a societăților democratice. Întrebările legate de evoluțiile din biomedicină sunt adesea complexe și pot pune la îndoială modul în care viața socială este organizată în jurul valorilor, standardelor și principiilor etice. Răspunsul la aceste întrebări poate modela în mod profund societățile viitorului.

În lumea contemporană, în care cunoștințele, oamenii și tehnologiile trec liber peste frontierele naționale, astfel de evoluții au un impact nu numai asupra societăților din statele membre individuale, ci asupra tuturor statelor. În ceea ce privește chestiunile care au un impact asupra direcției globale a biomedicinei, statele trebuie, prin urmare, să colaboreze pentru a găsi o strategie comună. În acest sens, statele vor trebui să fie informate de opiniile cetățenilor lor, care le sunt prezentate prin intermediul unei dezbateri deschise în sfera publică.

Este esențial să recunoaștem că dezbaterea publică este importantă aât pentru informarea și dezvoltarea opiniilor, cât și pentru identificarea și clarificarea acestora. Nicio activitate de dezbatere publică, nici o combinație de procese de dezbatere publică, nu poate oferi o soluție completă pentru guvernanța etică a biomedicinei și a biotehnologiei. Dezbaterea publică este o parte valoroasă a procesului, dar nu este nici suficientă și nici un scop în sine.


Exemple de dezbateri publice :

Belarus - The rights and responsibilities of doctors and patients in modern healthcare systems (legal and ethics issues) (2018)

Cyprus - Awareness week 2018

Denmark – Public Debate in Denmark on the future of the healthcare system (2008)

Finland - Citizen's initiative to the Parliament (2012)

France - Public debate on the law on bioethics (2018)

Germany - Public discourse on genome editing (2019)

Ireland - Public debate concerning abortion and the repeal of the eighth amendment to the constitution

Poland - Constitutional week to inform and dialogue with citizens (2018)

Portugal - Public debate on the end of life (2017-2018)

Russian Federation – Public debate and its impact on the law on transplantation of human organs and tissues (2016)

United Kingdom - Public engagement on brain science, addiction and drugs (2007-2008)