Pe 7 august 2015, a avut loc a doua vizită a experților europeni în cadrul proiectului “Consolidarea eficienței justiției și acordarea sprijinului profesiei de avocat în Republica Moldova”. Această vizită a fost organizată în continuarea vizitei de evaluare, care a avut loc în luna iunie 2015. Scopul vizitei a fost de a discuta și conveni asupra următorilor pași pentru implementarea recomandărilor experților.
În cadrul întâlnirii experții au prezentat constatările și recomandările sale, urmate de worksop-uri interactive la care au fost discutate prioritățile reformelor în domeniul instruirii juridice continue, administrarea Uniunii Avocaților, etica și disciplina avocaților, protecția datelor cu caracter personal a clienților în procedurile disciplinare împotriva avocaților.
Președintele Uniunii Avocaților din Moldova, membrii Consiliului și Comisiilor, reprezentanții Ministerului Justiției, Asociației Tinerilor Avocați și Asociației Femeilor Avocate și alți participanți au contribuit la discuții. În rezultat, după analiza multiaspectuală a celor mai stringente aspecte de autoguvernare a avocaților, s-a convenit asupra căilor optimale de modernizare a procedurilor interne și a instituțiilor. Acestea urmează a fi reflectate într-o foaie de parcurs a modificărilor necesare pentru a apropia Uniunea Avocaților din Moldova de cele mai bune practici Europene și standarde aplicabile ale Consiliului Europei în domeniu. În lunile ce urmează, proiectul va continua să susțină colegii din Moldova cu implementarea acelei foi de parcurs de implementare a obiectivelor propuse.
Sursa informațională și mai multe detalii: http://pjp-eu.coe.int/en/web/eap-pcf/moldova